Apple, Google, Facebook și Switch fac progrese remarcabile în ceea ce privește trecerea către energie 100% regenerabilă, în timp ce companii ca Netflix, Amazon Web Services și Samsung bat pasul pe loc.
Conform raportului Greenpeace SUA, care arată amprenta de energie a celor mai mari operatori de date și a aproape 70 dintre cele mai populare website-uri și aplicații, aproape 20 de companii IT s-au angajat să folosească 100% energie regenerabilă.
Până acum, Switch (o companie nou intrată în acest raport anual) a făcut cele mai multe progrese pentru a alimenta întregul centru cu energie regenerabilă, atât prin achiziţii cât şi prin susţinerea agresivă a energiei regenerabile.
Pe de altă parte, “Amazon continuă să vorbească despre regenerabile, dar când vine vorba de decizii în ceea ce privește energia, își ține clienții în ceață. Un fapt îngrijorător, mai ales că Amazon se extinde pe piețele deservite de energie murdară”, spune Gary Cook, analist IT senior Greenpeace SUA.
“La fel ca Apple, Facebook și Google, Netflix este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața online și are un cuvânt important de spus despre felul în care se alimentează cu energie. Netflix trebuie să se asigure că regenerabilele îi asigură creșterea, nu combustibilii fosili, și trebuie să își facă cunoscută poziția de lider”, a adăugat Cook.
Netflix este una dintre cele mai mari companii din cele analizate și ar trebui să contribuie semnificativ la cererea de date de streaming video la nivel mondial. În 2015, compania a anunțat că intenționează să compenseze în totalitate amprenta de carbon, dar se pare că până la urmă au apelat la energie produsă prin arderea cărbunelui.
Pentru prima dată, raportul evaluează și companii din Asia, inclusiv giganți ca Tencent, Baidu, Alibaba și Naver, care se extind permanentla nivel global. Asia se află cu mult în spatele SUA în ceea ce privește angajamentele asupra regenerabilelor, în mare parte datorită puținelor opțiuni de energie curată oferite de către companiile monopol de energie chineze.
În 2012, amprenta energetică a industriei IT reprezenta 7% din consumul global de energie electrică. Având în vedere că traficul de internet este în creștere, această cifră va crește cu siguranță, lucru ce va duce amprenta energetică IT la peste 12% din consumul global. Conform raportului Cisco Network Traffic Forecast publicat în 2016, streamingul reprezinta 63% din traficul global de internet în 2015 şi se prognozează o creştere a acestuia la 80% până în 2020.
Foto: Guliver/Thinkstock
Recent comments