A.W.A.K.E. este unul dintre brandurile de care trebuie să auzi. Nu numai că piesele-semnătură ale casei sunt cu adevărat speciale, ci au în spate povestea unei pasiuni ce pendulează între cinematografie și modă.
A.W.A.K.E. sau All Wonderful Adventures Kindle Enthusiasm este brandul Nataliei Alaverdian. S-a născut la Moscova, dar a copilărit în Belgia, iar toate experiențele s-au legat în mintea ei ca o poveste, pe care o scrie acum cu piese vestimentare.
Vivienne Westwood, John Galliano sau Vika Gazinskaya sunt idolii ei din lumea modei, însă personajele lui Tim Burton sau istoria artei par să fie adevăratele surse de inspirație ale designerului. Experiența ca fashion director la Harper’s Bazaar Rusia a învățat-o că hainele trebuie să fie și practice, astfel încât creațiile sale sunt depotrivă fanteziste și purtabile.
Se joacă mult cu tăieturile, cu materialele, asimetria este semnătura ei, iar confortul cromatic pare să și-l găsească în gama griurilor, nonculorilor, bejurilor și mici inserții de roșu aprins. Sezonul acesta nu a fost o excepție, rafinamentul este la el acasă prin piesele deconstruite și prin accesoriile spectaculoase, precum pălăriile supradimensionate și curelele în formă de mâini.
- farfetch.com, 1 446 lei
- farfetch.com, 4 411 lei
- farfetch.com, 3 517 lei
- net-a-porter.com, 1 947 lei
- farfetch.com, 4 416 lei
- net-a-porter.com, 2 313 lei
- net-a-porter.com20364 lei
- net-a-porter.com, 2 443 lei
Foto: Imaxtree, PR
Recent comments