Umerii par să fi fost unul dintre subiectele preferate ale designerilor în acest sezon, pentru care au propus un joc de volume și forme, mărindu-i sau punând accentul pe ei în diferite maniere.
- Louis Vuitton
- Loewe
- Fendi
Una dintre tendințele vremurilor noastre este să ne acoperim din toate punctele de vedere, să reconsiderăm modestia, fie ca să scăpăm de privirile insistente, fie, mai degrabă, pentru confort. Moda ține cont de viața activă a femeilor, care nu pot petrece toată ziua pe tocuri de 12cm sau care nu-și pot petrece toată iarnă în rochii cu bretele subțiri, periclitndu-și sănătatea de dragul artei. Așa că provocarea pentru designeri a fost să pună la cale un plan prin care să le dea femeilor soluții cât mai ingenioase de a-și acoperi trupurile pe parcursul întregii zile.
Una dintre metode a fost aceea de a se juca puțin cu proporțiile, exagerând și accentuând unele părți ale corpului, creând iluzii optice prin ajustări, alungiri, lățime sau adâncime. Umerii par să fi fost zonele preferate pentru acest joc de volume și forme, mărindu-i sau punând accentul pe ei în diferite maniere.
Creatorii de modă au putut realiza foarte ușor acest lucru prin alternarea a două nuanțe pe o cămașă clasică, cum ar fi cea de la Carven, în timp ce Louis Vuitton a prezentat un styling mult mai complex, printr-un dans al volanelor. Se pare că it-itemul momentului este însă un element ce acoperă și protejează complet umerii.
Off-White a prezentat o capă matlasată, iar Loewe a adus în fața publicului un accesoriu hibrid, guler-fular, ce leagă umerii de gât. Din echipa umerilor supradimensionați face parte Giorgio Armani cu un bolero structural, purtat pe deasupra unui trench argiuntiu de ploaie, iar Fendi a propus o etolă din blană ce supradimensionează umerii și face talia să pară de viespe. Toate aceastea sunt ,de fapt, moduri creative și, cel mai important, purtabile, prin care poți reinventa silueta de zi cu zi.
Text: Galia Loupan
Foto: Imaxtree
Recent comments