Sunt o sugar baby

Mădălina are 26 de ani și, cinci zile pe săptămână, este educatoare. În weekend însă, se transformă într-o sugar baby. Adică, pe românește, o damă de companie. Într-o lume în care acest fenomen a luat amploare, putem pune semnul egal între o sugar baby și o prostituată?

Am citit de atâtea ori rubrica voastră până când, într-o zi, m-am hotărât să vă scriu. Cred că sunteți cei potriviți să-mi spună povestea și să clarifice un subiect mult prea controversat, dar nu foarte bine înțeles. Văzusem un articol de prin 2011 despre un site care era acuzat că promovează prostituția. Însă ceea ce nu au înțeles românii noștri este faptul că e o diferență enormă de la o sugar baby la o prostituată. O sugar baby nu va vinde niciodată sexul.

• Citește și: Vorbesc urât în pat

Am căutat ani întregi un site românesc care să prezinte conceptul de sugar dating, însă nu am găsit unul decât în urmă cu aproximativ doi ani. Din momentul în care mi-am creat un cont fix din pură curiozitate și până în ziua de azi, am ajuns să călătoresc în locuri în care nici măcar nu mi-am permis să visez. Am luat parte la licitații unde se vindeau tablouri de Pablo Picasso. Datorită „tăticilor mei de zahăr”, orice este posibil într-o clipită. Dar nu trageți concluziile înainte de vreme. Așteptați să mă cunoașteți mai bine mai întâi.

În timpul săptămânii duc o viață liniștită și normală. Unii ar spune chiar banală, dar mie îmi place și ador satisfacția profesională pe care mi-o oferă. Sunt educatoare la o grădiniță privată din București, îmi iubesc slujba și mai ales prichindeii cărora le zidesc pașii spre cărări colorate. Cu toate acestea, jobul poate fi cam stresant uneori, motiv pentru care în weekenduri caut să evadez un pic din viața mea reală. Și este atât de bine… sunt răsfățată și alintată și pot să fac absolut orice mă duce gândul.

Cei doi bărbați cu care mă văd acum sunt Adrian și Francis, care sunt cu 7, respectiv, 22 de ani mai mari decât mine. Sunt la polul opus unul față de celălalt.

Adrian este un tip foarte charismatic. A câștigat sume importante jucând poker și acum se bucură de viață din plin, alături de mine. Îmi amintesc că am fost la o petrecere pe un iaht la un moment dat și a fost atât de impresionant să văd pe ce cheltuie această categorie de oameni banii, în timp ce sorbeam sofisticat din șampanie în camera VIP…

Francis e diferit, e francez și, probabil datorită mediului cultural în care s-a format, e cu totul altfel decât Adrian. Este foarte spontan, dar calm și tăcut. Când i-am spus că mi-ar plăcea să văd mai mult din lumea în care trăim și că de fapt am călătorit foarte puțin pentru vârsta mea, imediat a aranjat o excursie la New York. Am putut simți bucuria din inima lui când a privit în ochii mei atât etuziasm și recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru mine. Astfel de călătorii mă ajută să mă desprind de grijile și rutina zilnică.

Am aproape tot ce îmi doresc la momentul actual și sunt absolut îndrăgostită de iepurașul pe care Francis mi l-a făcut cadou. Ultima oară m-a mai surprins cu un  bilet la “The Lion King”, spectacolul de pe Broadway – preferatul meu. Bineînțeles că vom merge ca invitați VIP. Tăticii mei de zahăr mă mai răsfață cu produse cosmetice alese, haine de firmă, uneori îmi oferă și bani, depinde de ce am nevoie. Oare sunt nevoi copilărești? Nu știu, nu-mi bat prea mult capul cu asta.

În copilărie, am fost crescută doar de mama mea. Părinți mei au divorțat când eu eram foarte mică, iar pe tatăl meu abia dacă reușeam să-l văd. Câteodată mi se pare că nici n-aș fi avut unul, pentru că nu reușesc să-l lipesc de niciuna dintre amintirile mele dragi. Poate fi ăsta unul dintre motivele pentru care sunt acum atrasă de bărbații mai în vârstă? Oare caut o figură paternă? Poate, sau poate nu.

Îmi amintesc acum în ce context i-am cunoscut pe acești doi bărbați. Cred că mă săturasem de întâlnirile normale care decurgeau toate la fel. Aceleași conversații, cu persoane din același oraș, pe care-l cunoșteam poate prea bine, și eram curioasă să cunosc oameni noi, din alte culturi, alături de care să am subiecte de conversație variate și de calitate. Așa că am dat un search pe Google și am ajuns să citesc un articol care scria despre un site internațional de întâlniri de „zahăr”. În articol scria că bărbații care își creează cont pe acest site caută femei tinere, frumoase, pe care să le susțină financiar și cu cadouri, în schimbul companiei lor. Am văzut o posibilitate aici pentru mine. În timp ce prietenele mele se căsătoresc sau rămân însărcinate, eu nu-mi doresc decât să mă distrez și să explorez cât mai mult din lumea asta în care trăim.

Nu voi uita niciodată prima întâlnire. În drum spre acel restaurant scump pe care chiar eu îl alesesem, am început deodată să mă întreb dacă bărbatul din fața mea mă va lua în serios. Adică – chiar va plăti pentru cină? Chiar o să mă asculte și va fi mulțumit de felul în care sunt eu? Dar gândurile acestea au dispărut imediat și s-a dovedit a fi o întâlnire chiar reușită. Ne-am bucurat de mâncarea bună și de compania celuilalt și apoi fiecare a plecat pe drumul lui. Am fost surprinsă de cât de simplu a decurs totul. Nu am simțit nicio chimie la nivel fizic, dar nu a contat. A fost foarte plăcut să stau de vorbă cu cineva atât de experimentat și copt intelectual.

Înainte să mă apuc de sugar dating, îmi compusesem o vagă imagine despre ce ar putea fi vorba. Inițial am fost convinsă că e prostituție, pentru că – mă gândeam –cu siguranță toate întâlnirile se vor termina cu sex, deși pe site scrie clar și răspicat că prostituția nu este permisă. Când mi-am creat cont nu aveam nicio intenție să fac sex pe bani, mă gândeam mai mult la faptul că, dacă bărbatul pe care-l voi întâlni mi se va părea atractiv, nu aș avea nimic împotrivă ca întâlnirea noastră să sfârșească în intimitate. Nu așa este în orice relație? Bineînțeles că „fetele de zahăr” fac sex cu „tăticii lor de zahăr”, ca în orice altă relație. Dar asta nu înseamnă că o facem pentru bani. O facem pentru că așa simțim și așa vrem și pentru că, dacă e chimie, ajungi să formezi o relație cu acel bărbat. Cel puțin, la mine așa se întâmplă. Dar o spun ferm: nu mă simt presată de acest aspect și ar fi ultimul lucru de pe pământ pe care l-aș face dacă nu mi-ar aduce plăcere. Dacă sexul este impus sau așteptat fără ca eu să îmi doresc, am ieșit imediat din viața acelui bărbat.

Nu știu cât o să mai fac asta. Nu știu despre ceea ce fac decât două dintre cele mai bune prietene ale mele. Nu vreau să corup pe cineva să-și câștige existența într-un mod ușor, în loc să încerce să se ridice pe propriile puteri. Pentru mine, mai degrabă este o modalitate de a întâlni bărbați fascinanți, fără să am obligațiile care decurg dintr-o relație adevărată. Încă am nevoie de spațiul meu personal, și pot să spun că mi l-am câștigat de când am devenit o sugar baby. Dacă există un preț pentru viața pe care o duc? Îl voi descoperi, probabil, la momentul potrivit. Dar vreau s-o fac în ritmul meu, și nu presată de cutumele societății. Până la urmă, emanciparea feminină nu presupune că putem face ce ne dorim cu timpul și cu corpul nostru?

Foto: Guliver/Thinkstock