“Am renunțat la o prietenie toxică”

După 15 ani de prietenie, Maria a pus punct, dramatic, unei amiciții în care ea a dat totul, dar nu a primit niciodată nimic la schimb.

Era fascinantă: frumoasă, puternică, neîmblânzită. M-am luptat să-mi fie prietenă, și m-am bucurat când am scăpat de ea. Cuvintele mele par să nu aibă sens, dar în spatele lor se ascunde o poveste dureroasă, povestea unei prietenii toxice.

O cunoșteam pe Daria de când avea 10 ani, dar am devenit prietene mult mai târziu. Sora mai mică a unei bune prietene de-ale mele, Daria era cu șase ani mai tânără ca mine – un copil pe care, adolescentă fiind, îl admiram și-l invidiam deopotrivă. Părinții acestor două fete divorțaseră după o căsnicie urâtă, plină de certuri, reproșuri, violență. Cele două surori au fost nevoite să se maturizeze devreme, să-și poarte de grijă, să-și asigure una alteia confortul unui cămin incomplet. Dacă cea mare a preluat rolul protector, de mamă, cea mică, Daria, s-a transformat într-o amazoană rebelă, nesupusă, care deborda putere și hotărâre prin toți porii. Era o leoaică neîmblânzită, pe care întreg grupul nostru de prietene o admira și tânjea să-i semene. Ne spuneam cu toatele că Daria va ajunge „cineva” când va mai crește, și ne plăcea să stăm în preajma acestei puștoaice atât de sigure pe sine.

Anii au trecut, am intrat la facultate și, în ultimul meu an, Daria a început să lucreze part-time în București, ajutată de sora ei mai mare. Nu avea mai mult de 16 ani. Am rămas cu toatele extaziate și am primit-o cu brațele deschise în gașca noastră: deși era sensibil mai mică decât noi, ne părea atât de călită pentru viață – o persoană de la care ai ce să înveți, o mică înțeleaptă. În perioada aceea, ca și în toate care au urmat, înfumurarea ei era bine camuflată într-o încredere în sine admirabilă. Daria avea vorbele la ea, știa ce să facă, nu se gândea de două ori înainte să acționeze. Însă, la scurt timp, s-a îndrăgostit de un bărbat nepotrivit – era începutul declinului atât pentru ea, cât și pentru prietenia noastră.

Relația cu acest bărbat era toxică în sine. Brusc, din tânăra încrezătoare, Daria s-a transformat într-o femeie șovăitoare, care sorbea vorbele iubitului său, care nu-i punea la îndoială nicio idee, nicio acțiune, niciun cuvânt. Relația cu el a scos la suprafață adevăratul caracter al Dariei: ceea ce părea o fire impenetrabilă era un scut de apărare împotriva traumelor din copilărie, pe care le ignorase, ori despre care crezuse că le-a depășit. Firesc, în scurt timp, relația dintre Daria și iubitul impostor s-a deteriorat. Nu înainte ca ea să rămână însărcinată. Din acest punct, povestea lor de dragoste s-a transformat într-un coșmar. Și, cu ea, și prietenia noastră.

Pentru că sunt, din fire, o persoană blândă, gata oricând să-i asculte pe cei din jurul ei, Daria a văzut în mine un fel de mamă a răniților. A început să abuzeze de timpul meu. De spațiul meu. Pe-atunci, prietena mea a devenit musafir zilnic al casei mele. Mă trezeam cu ea la ușă chiar și neanunțată, iar discuțiile erau întotdeauna aceleași: despre Cătălin, iubitul ei, despre cum îi face viața un calvar, despre cum își dorește să-l schimbe într-un om mai bun, despre miile și milioanele de aspecte ale relației lor. La început, m-am simțit măgulită – puteam s-o ajut și eu, în sfârșit, pe Daria, cu sfaturile mele. Daria mi se confesa și eu mă simțeam mai importantă ca oricând. Daria a născut, eu mi-am luat serviciu, iar prietenia dintre noi a continuat, deși acum aveam și eu un copil mic, un job, o familie, îndatoriri tot mai mari. Pentru că nu ne mai puteam întâlni cu aceeași frecvență, a început să mă contacteze prin telefon. Telefonia mobilă era la început, iar tarifele – uriașe. Am plătit sute de lei pe convorbirile cu ea, pentru că de cele mai multe ori eu eram cea care suna, în urma unui mesaj disperat de la ea, în care-mi spunea că nu îi mai ajung banii, că nu mai are ce mânca și că nu știe cum s-o mai scoată la capăt. Ca să mai fac economii, am început s-o sun pe telefonul de la serviciu. În scurt timp, compania a observat facturile astronomice de pe telefonul fix care îmi era alocat și m-a tras la răspundere. Nu am putut justifica notele de plată și a trebuit să demisionez. Îmi pierdusem serviciul din cauza slăbiciunii mele pentru prietena mea.

Când soțul mi-a a atras atenția că petrec prea mult timp cu Daria, am avut nefericita inspirație de a-i transmite și ei asta. Atât mi-a trebuit – cu prima ocazie în care a venit în vizită la noi, Daria a început o tiradă de reproșuri la adresa soțului meu. I-a spus în față că nu-i place de el, că nu mă merită, că ar trebui să se schimbe. Soțul meu nu a știut cum să reacționeze pe moment, dar, după ce Daria a plecat, mi-a spus că nu mai are ce căuta pe la noi. Distrusă, mi-am sunat iar prietena și i-am transmis noutățile, iar ea m-a sfătuit să divorțez. Nu știu cât se datorează divorțul meu Dariei, și cât comportamentului nepotrivit al soțului meu față de mine și copii. Cert e că vorbele ei m-au făcut să-l văd, poate, în culori mai sumbre decât ar fi trebuit.

La un moment dat, după ce vorbisem deja de două ore cu Daria la telefon și simțeam cum urechile mele sunt cuprinse de flăcări, am încercat să-i povestesc despre propriile necazuri. M-a ascultat trei secunde pe ceas, după care m-a întrerupt din nou și a reluat șirul problemelor ei fără sfârșit. Atunci mi-am pierdut răbdarea și i-am spus că ar trebui să mă asculte și ea pe mine, pentru că asta înseamnă prietenie adevărată. S-a oprit, și-a cerut scuze și m-a lăsat să vorbesc. O frază, atât. După care, subtil, a făcut legătura cu situația ei, și iar a început să-mi treacă în revistă – pentru a câta oară? – fiecare aspect al existenței ei, să-l întoarcă pe toate părțile, în timp ce eu simțeam că amețesc …

După divorț, când am cunoscut pe cineva, i-am spus și Dariei. Între timp, se mutase din oraș, pentru a scăpa de relația ei toxică cu tatăl copilului. Relația noastră, însă, continua. Am întrebat-o dacă pot să vin cu noul iubit să-l cunoască – un bun prilej de-a ieși împreună din oraș. A fost încântată, dar din momentul în care ne-am întâlnit, a început cu predicile moralizatoare la care era maestră. Iubitul meu a fost reticent pe toată durata vizitei, însă când am ajuns înapoi acasă, mi-a atras atenția că s-ar putea ca prietena mea să nu fie atât de extraordinară pe cât o zugrăvisem eu. Ne-am mai întâlnit o dată cu toții, la un eveniment, în București, unde Daria a interpretat greșit o replică de-a partenerului meu. S-a abținut atunci, dar câteva zile mai târziu, la telefon, mi-a spus că ei nu-i place de el și că nu-și dorește să-l mai vadă a doua oară. A fost surdă la argumente și orice încercare de-a mea de a-i spune că a exagerat cumplit s-a lovit de un refuz ferm.

A fost ultima oară când am mai vorbit cu Daria. A fost momentul în care, destăinuindu-mă apropiaților, am avut surpriza să aflu că toți îi ghiciseră adevărata față, ba chiar că au încercat, pe căi ocolite sau mai direct, să mă avertizeze, dar eu eram oarbă și surdă la îndemnurile lor – de altfel, credeam atât de mult în prietenia noastră, încât îmi ștersesem din amintire părerea lor despre Daria.

Așa s-au încheiat cinci ani în care am dat totul și n-am primit nimic. Am fost lângă ea când a născut, când s-a separat de 100 de ori de iubitul său toxic, când nu avea unde să doarmă, când nu avea ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace. Când a avut probleme de sănătate. Daria continuă să fascineze oamenii din jur. Puțini își dau seama că se hrănește din temerile lor, din vulnerabilitățile lor. Că profită, fără să întoarcă binele făcut. Că îi convinge de adevărul ei, fără să asculte vreodată ce are celălalt de zis, fără să fie empatică la suferințele lui, dacă empatia nu i-ar aduce ceva la schimb. În schimb, eu mă simt eliberată de sub povara unei prietenii bolnăvicioase și profit cât pot să recuperez atât amar de timp dedicat unei relații false, cunoscând oameni noi și autentici și bucurându-mă de interacțiuni sănătoase și schimburi de idei valoroase.

Foto: Guliver/iStock