Casa legendei fashion YSL

Creata in 1924 de pictorul Jacques Majorelle, achizitionata si restaurata exceptional de catre industriasul Pierre Bergé si Yves Saint Laurent, ajutati de Bill Willis (decorator american stabilit in Marrakech) si de designerul Jacques Grange, aceasta locuinta respira orientalism prin toti porii.

Pierre Bergé si Yves Saint Laurent au vrut sa pastreze atmosfera casei, conferita, initial, de Majorelle: moderna prin concept, traditionala prin decor. Ascunsa intr-o gradina mare (din care o parte semnificativa este deschisa zilnic publicului, fiind cunoscuta sub numele de „Gradina Majorelle“), casa are o arhitectura simpla, cu ziduri groase si mici deschizaturi – asa cum o cere traditia –, pentru a fi ferita de caldura estivala.

Pentru exterior, pictorul Jacques Majorelle a ales culorile albastru deschis si verde fistic. Inspirat de artizanatul traditional marocan, artistul a creat noi modele de bucle si arabescuri.

Dupa decesul pictorului, casa a ramas parasita o perioada indelungata. Apoi a fost cumparata de Pierre Bergé si Yves Saint Laurent si a devenit „Vila Oasis“, fiind despartita discret de gradina botanica si de atelierul pictorului, devenit, intre timp, muzeu de arta islamica. Unui pictor talentat i-a urmat un creator genial: Yves Saint Laurent.

Atat Laurent, cat si Bergé au fost colectionari inversunati, astfel ca in fiecare camera se gasesc, laolalta, mobilier de provenienta siriana incrustat cu sidef, mobilier Art-Déco, opale pretioase, bronzuri din secolul al XIX-lea, covoare persane, ferestre zabrelite in stilul arhitectural musulman.


Adauga un comentariu

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.